BiNE Ai VENiT PE PAGiNA MEA!
Sunt pasionată de cultura japoneză încă din copilărie, când am descoperit pentru prima dată seriile anime, care m-au fascinat total.
Când am pus mâna și pe cărțile Manga (benzile desenate japoneze), mi-am dat seama că nu mai am scăpare și am devenit un adevărat
otaku!

Am început să învăț cum să desenez în creion, iar mai apoi cum să pictez, tocmai pentru că doream să ilustrez și eu personaje manga.
Ulterior am facut tranziția către mediul digital, iar acum lucrez în Clip Studio, un program creat de o companie japoneză, dedicat artiștilor Manga, dar și ilustratorilor.
Am acumulat o experiență de peste 9 ani în domeniul artistic, din care în ultimul an am predat cursuri de Manga în cadrul unei școli private.

Primul serial anime pe care l-am vazut a fost Sailor Moon. Prietena mea a insistat să îl vedem în copilărie și încă sunt un mare fan. Din păcate nu era difuzat la televiziunea română, așa că îl urmăream pe canalele italiene.
Iți mai amintești care a fost primul tău serial anime sau prima manga citită?

Sunt autoarea webcomic-ului Anky’s Comics, am expus picturi pe canvas în culori acrilice în cadrul expoziției Fusion Arts Expo 2019 – Palatul Noblesse, iar oportunitatea de a ține workshop-uri de pictură pe textile (tricouri, sacoșe etc) m-a ajutat să-mi dezvolt abilitatea de a-i iniția pe ceilalți în lumea artei.
Cel mai mult m-a încântat să particip ca artist expozant în cadrul convențiilor Otaku, Nijikon, Comic Con, a târgului de carte Final Frontier și a festivalului Asia Fest, unde am avut ocazia să întâlnesc alți fani ai genului Manga și să leg noi prietenii.

Pe lângă pasiunea pentru Manga, realizez și picturi pe textile (tricouri, sacoșe etc) abordând teme diverse:
teme cosmice, fantastice, dar și personaje fanart sau chibi.

tRICOURI

SACOSE

GECI

CANVAS
M-as bucura enorm sa pot sa
impartasesc din experienta mea cu tine!
Creeaza cu pasiune!